marți, 18 februarie 2014

Falsele legi omnivore: „ Rația de grăsime” (I)



Bolile cronice, bolile celor supra-alimentați



Preambul. „Raţia de grăsime” este abrevierea curentă a pretinsei legi care proclamează fără îndrăzneala de a fi enunţată ştiinţific, că omul trebuie să absoarbă o anumită cantitate de corpi grași oarecare. Această lege este falsă şi stă la baza patologiilor noastre şi a cancerozei intense care loveşte umanitatea.

Realitatea biologică. Obiceiurile animalelor independente arată că nu există o lege a „raţiei de grăsime” în lumea animală. Vedem animale care se hrănesc cu alte animale, alături de multe altele care se lipsesc total de corpi: viermele de cireșe, viermele de mătase, ierbivorele, care se hrănesc primăvara doar cu iarbă verde fără seminţe, toate frugivorele, animalele care hibernează, etc. Nu există grăsime izolată în natură, iar absorbţia de corpi graşi sau lipide nu este guvernată decât de legea specificităţii alimentare.

Realitatea fiziologică. Toate organismele animalelor fac sinteza propriilor lor grăsimi fiziologice specifice cu ajutorul alimentelor specifice, oricare ar fi acestea: protide, lipide, glucide sau carbohidraţi. Alimentul gras nu este deci deloc indispensabil.
Privitor la caracterul energetic al grăsimilor, acesta este nul prin el însuşi din cauză că alimentele ingerate, oricare ar fi ele: protide (cărnuri), lipide sau glucide, pentru a servi ca şi combistibil muşchiului, trebuiesc să fie transformate în glucoză.

Realitatea antropologică. Omul este un frugivor adevărat, pentru că fructul crud copt este singurul aliment natural crud pe care îl poate absorbi cu satisfacţie imensă, fără condiment, în starea lui naturală.
El nu este deloc făcut pentru a asimila, pentru a metaboliza albuminele, şi mai puţin pentru corpii graşi (mai ales dacă sunt artificiali şi gătiţi) deoarece fructele sunt total lipsite de corpi graşi. Instinctele noastre normale de frugivor ne fac să respingem instinctiv grăsimile naturale sau artificiale, chiar şi untul.
Fiziologia noastră de frugivori se acomodează foarte  greu cu grăsimile crude, şi mai greu cu cele gătite la temperaturi înalte. În economia corpului nostru, grăsimea este considerată un corp străin. Experienţa arată că, dacă ne privăm de grăsimi alimentare timp de săptămâni sau luni la rând, nu vom avea nici o stare de rău şi nu vom resimţi absolut niciun fel de foame de lipide aşa cum ar trebui să se producă dacă organismului i-ar lipsi acest element.
Prin alimentaţia noastră artificială umplută de grăsimi violăm Codul vieţii animale, creându-ne în acest fel o pasiune pentru alimente artificiale încărcate de grăsimi foarte gătite. Asistăm aici la o veritabilă toxicomanie ucigătoare pe care o putem califica drept ADIPOMANIE.

REALITATEA ŞTIINŢIFICĂ. Această pretinsă lege este atât de obscură, încât nu este enunţată niciodată în termeni ştiinţifici. Acest lucru se-ntâmplă fiindcă omnivorismul aparţine mai degrabă domeniului fanteziei şi nu al biologiei. Se vorbeşte despre „lipide necesare” dar nu se explică de ce. Se limitează la a adăuga în alimentaţie o anumită cantitate de grăsime pe zi, indiferent de provenienţă, fără să se facă nici măcar o aluzie la gătire, care după nişte lucrări recente provoacă acestor lipide compuşi cancerigeni.
În plus, se îndrăzneşte proclamarea faptului că o astfel de alimentaţie este o alimentaţie bine echilibrată. Aceasta nu este ştiinţă, ci o rutină. Motivele unei astfel de erori monumentale îşi au originile într-o serie de ignoranţe fundamentale. Medicina şi Dietetica întorc spatele naturii ignorând faptul că tot regnul animal se supune în mod servil legii specificităţii alimenatare şi că omul este un frugivor. Lucru şi mai grav, medicii şi dieteticienii nu ţin cont deloc de temperaturile de gătire.

FIZIOLOLGIA UMANĂ ESTE INAPTĂ SĂ ASIMILEZE ÎN MOD NORMAL GRĂSIMILE

Omul fiind un frugivor adevărat şi fructele neconţinând deloc grăsime, este uşor așadar de anticipat că fiziologia sa de frugivor nu este deloc pregătită să metabolizeze convenabil corpii graşi artificiali, gătiţi în special la temperaturi înalte.

Experienţe efectuate pe subiecţi prezentând o fistulă a stomacului, permit observarea procesului de digestie și arată că o masă conţinând multă grăsime este evacuată din intestin cu mai multe ore întârziere decât o masă mai puţin grasă. Grăsimile se comportă deci în stomac ca un fel de materie străină indigestă.
Aceste grăsimi râncezindu-se foarte uşor în aerul ambiant, întră rapid în putrefacţie în etuva intestinală a frugivorului uman atât de prost utilată pentru asimiliarea acestor produse. Grăsimile „dure” ca şi seul de oaie sunt aproape  inasimilabile. S-a demonstrat că acestea sunt grav decalcifiante.
Grăsimile atât de putrescibile în intestinul uman provoacă în materiile fecale acel miros dezgustător pe care îl cunoaştem şi care cooperează cu proteinele alimentare la formarea acelor „otrăvuri intestinale” despre care este atât de des vorba în articolele medicale. În mod contrar, un regim complet lipsit de lipide şi protide va priva aceste materii de orice miros urât.

Să vedem acum cum se comportă sângele frugivorului uman când produsele de asimilare a grăsimilor ajung în el:

„Dacă prelevăm sânge la câteva ore după o masă grasă, observăm că serumul sanguin în loc să fie de un galben limpede, este alb, opac, lăptos”. Este o altă dovadă că grăsimile se comportă în organismele frugivorelor ca un corp străin. Dintre toate alimentele, grăsimile vegetale şi animale sunt produsele pe care ficatul le asimilează şi le metabolizează cel mai greu.
Profesorul Loeper, specialist în acidul oxalic, a semnalat că, atunci când ficatul este deficient şi mâncăm prea copios, grăsimile pot să genereze acid oxalic care, după acest autor, este la fel de periculos ca şi acidul uric în exces.
Toate  grăsimile alimentare sunt bogate în steroli. După trecerea lor prin ficat, acestea se îmbogăţesc în colesterolul pe care organismul îl secretă pentru a încerca să neutralizeze toxicitatea acestor grăsimi atât de contrare economiei corpului nostru. 
Valoarea colesterolului snaguin se ridică rapid în timpul meselor grase repetate, iar acest colesterol gras, veritabil corp străin al sângelui prin excesul său, va termina prin a se depune pe interiorul arterelor sub formă de depuneri grase denumite ateroame. Aceste ateroame îngustează calibrul arterelor, provocând tensiune arterială şi provocând în mod insidios redutabila arterioscleroză care generează în mod indirect una dintre gravele tulburări vasculare atât de des mortale la oamenii acestui secol.
Sângele se debaraseză de aceste grăsimi stânjenitoare evacuându-le prin piele, care, din acestă cauză devine grasă, murdară, foarte predispusă la tulburări cutanate, nasul devenind la rândul său uleios.
Aceste grăsimi alimentare atât de puţin specifice pentru om fermenteză adesea la nivelul pielii provoacând o transpiraţie urât mirositoare, picioare care vor elimina un miros fetid, materii fecale dezgustătoare şi un sex cu un miros neplăcut din momentul în care nu este bine spălat. În mod general, un mâncător de grăsimi are tendinţa de a mirosi urât.
Grăsimile gătite în exces, cele care acompaniază majoritatea meselor omnivorilor clasici sunt extrem de sclerozante, senilizante şi urâţesc. Aceste grăsimi sunt foarte patogene şi mai ales cancerigene.
Toate alimentele, oricare ar fi ele, sunt transformate de ficat în glucoză energetică. Astfel, ingerarea de grăsimi greu asimilabile, senilizante, patogene şi cancerigene, grăsimi care se transformă dificil în glucoză, constituie un nonsens ştiinţific greu de înţeles.

Grăsimile noastre alimentare sunt toate nespecifice, foarte colesteroligene, deci devitalizante.

Grăsimile crude necondimentate şi fără pâine repugnă instinctului nostru de frugivor până la punctul de a stârni greaţa dacă ar trebui sa le ingerăm în acest fel natural. Corpurile grase alimentare sunt foarte dorite de om pentru că fac omnivorismul gătit să devină comestibil şi agreabil la gust la fel cum fac de altfel şi condimentele noastre absolut la fel de anormale şi nespecifice ca şi grăsimile.
Cea mai bună dovadă pe care o putem da vizavi de caracterul nespecific al grăsimilor este că acestea provoacă un aflux de colesterol în sânge secretat de ficat pentru a tenta neutralizarea corpilor graşi indezirabili, amestecându-se cu ei. Astfel, cu cât vom absorbi mai mulţi corpi graşi pe care organismul îi refuză sistematic, cu atât conţinutul de colesterol din sânge se va ridica foarte mult. Atunci valorile sale se vor dubla, tripla sau și mai mult de atât faţă de valoarea sa normală. Ori o asemena disproporţie este periculoasă, căci ne-am dat seama destul de târziu că majoritatea bolilor grave au fost întotdeauna acompaniate de un procentaj excesiv de lipide în sânge (hipercolesterolemie). De exemplu în arterioscleroză, diabet, reumatism, cancer, etc. excesul de colesterol este în mod cert cancerigen. Este o chestiune foarte complexă, unde grăsimile joacă un rol preponderent. Supraîncălzite între 200 – 800 grade Celsius, aceste grăsimi devin patogene în mod periculos după cum o să vedem la punctul 4 şi 6. Pentru moment să reținem că organismul se acomodează foarte greu cu prezenţa grăsimilor gătite.

TOATE GRĂSIMILE ALIMENTARE SUNT ARTIFICALE SAU ARTIFICIALIZATE:

a)      Toate grăsimile din comerţ sunt artificiale.
Nici una din grăsimile noastre nu există în natură, nici chiar untul. Omul este deci obligat să îl fabrice şi în general îl fabrică industrial. Din această cauză, ele nu mai aparţin domeniului biologiei. Cea mai puţin artificială dintre aceste grăsimi este untul. Dar din păcate este artificializat şi el datorită coloranţilor „galben unt” sintetic, mai mult sau mai puţin cancerigen, şi adesea aromatizat cu diacetil, sărându-l, concentrându-l şi probabil margarinându-l un pic.

b)     Grăsimile vegetale.
Toate sunt extrase industrial şi tratate chimic. Se fabrică uleiuri din fructul măslinului şi din următoarele seminţe: bumbac, arahide, rapiţă, garofiţă, nuci, alune, migdale, floarea-soarelui, soia, palmier, susan, şofrănel, muştar, porumb, in şi sâmburi de strugure. Se fabrică  unturi vegetale din: nucă de cocos, palmier, karite, cacao, barbasu şi arahide (din arahide foarte bine prăjite).

c)      Grăsimile animale
Sunt toate, mai puţin untul de fermă, de origine industrială. Să vedem întâi din ce le extragem. Se  fabrică uleiuri animale din picior de vită, berbec, cal; de asemena din  slănină şi grăsime de cal, focă, morsă, delfin, balenă, caşalot şi otarie; din peşti întegi (hering) şi din deşeuri de peşte (sardine, heringi, anşoa, ton, etc.), din ficat de diferiţi peşti (morun, cod, rechin, pisică de mare, etc). Se fabrică grăsimi solide din slănină de porc, untură topită, grăsime de cal, seu de vită, viţel, oaie, berbec, capră, cât şi din grăsimi de viscere, stearină de grăsime de vită, grăsime de pe oase. Tot ce nu se poate vinde pentru bucătărie este transformat în margarină.

d)     Grăsimile sintetice
Se întâmplă să cunoaştem bine uleiul de parafină, dar să nu cunoaştem tot atât de bine grăsimile alimentare extrase din gudron în timpul războiului în Germania. Aceste grăsimi sintetice erau cancerigene la fel cum este tot ce se extrage din gudron şi din huilă.

e)      Margarina
Este grăsimea alimentară curentă, cea mai artificială care poate exista şi cea mai consumată în lume. Este un veritabil compus chimic fabricat în serie mare, în uzine vaste sub egida unor puternice grupuri financiare. Margarina se prepară după vagile teorii stabilite de Mouries în sec. XIX, după care această grăsime artificială fabricată din grăsimi animale de abator ar fi echivalentul untului.
Cu progresul actual, toate grăsimile vegetale sau animale neutilizabile altfel servesc la fabricarea margarinei. Şi cu ce artă: se poate fixa chimic punctul său de fuziune la gradul dorit, făcund-o astfel tartinabilă, mai tartinabilă decât cel mai bun unt. În plus, cum „galben-unt” sintetic permite să i se dea o culoare asemănătoare untului de fermă, iar aroma sintetică diacetil poate să îi dea o savoare la fel de fină ca şi a unui unt de mare calitate, putem spune că se reuşeşte să se scoată din fabricile de margarină o grăsime sintetică rivalizând cu un unt poaspăt bun. Margarina sau grăsimea de balenă ocupă un loc important în amestec cu grăsimi vegetale exotice, la fel cu toate grăsimile de abator de calitatea a II-a.

f)       Tratamentul industrial al grăsimilor alimentare.

Să începem cu grăsimea cea mai curentă, untul. Să vedem manevrele necesare pentru a obţine unt concentrat: 15% din zer sunt eliminate, se adaugă apoi 2% sare fină, 3% ulei de arahide hidrogenat care serveşte pentru conservare la fel ca şi pentru ridicarea punctului de fuziune, 4% lapte smântânit pudră şi 0,02% diacetili pentru accentuarea gustului de unt. Acizii graşi liberi sunt neutralizaţi în întregime cu sodă caustică sau cu carbonat de sodiu (după revista Ştiinţă şi Viaţă).

Toate grăsimile vegetale sau animale suportă următoarele tratamente chimice:
  1. o neutralizare a numeroșilor acizi graşi
  2. o decolorare
  3. o dezodorizare la cald la temperaturi între 150-190 grade celsius
  4. o hidrogenare, transformând grăsimile vegetale şi animale în grăsimi moi pentru fabricile de margarină.
Iată câteva detalii despre acest procedeu: hidrogenarea uleiurilor de proastă calitate produce tone întregi de materii grase sub o formă care concurează cele mai bune grăsimi naturale...
Unturile şi grăsimea topită ameliorată îşi găsesc un loc pe piaţă în foarte multe ţări la un preţ foarte profitabil. Grăsimile sunt adesea superglicerinate cu scopul de a le face mai manipulabile la fabricarea checurilor, biscuiţilor, etc. astfel se fixează punctul de fuziune pentru aceste  grăsimi adaptat fiecărei industrii alimentare particulare.

Am văzut astfel că majoritatea grăsimilor așa-zise alimentare sunt de fapt compuși chimici veritabili trataţi în majoritatea cazurilor la temperaturi înalte, înainte de a fi folosite în bucătărie la temperaturi și mai înalte. 

(P.V. Marchesseau, Le Cholestérol, (livret no 53)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu