joi, 13 octombrie 2011

IV. Stomacul

Următorul loc în care ajunge hrana noastră – nevomitată – este stomacul, însărcinat cu funcţia primară de primire a alimentelor. El preia toate impresiile care vin din afară, preia tot ce urmează a fi digerat. Puterea de a prelua necesită o stare de deschidere, o pasivitate şi o disponibilitate în sensul capacităţii de dăruire. Cu aceste însuşiri, stomacul reprezintă un pol feminin. Aşa cum principiul masculin se caracterizează prin capacitatea iradierii şi prin activitate (elementul Foc), principiul feminin prezintă o disponibilitate de preluare, capacitate de dăruire, impresionabilitate şi ocrotire (elementul Apă). La nivel psihic, elementul feminin este împlinit cu ajutorul puterii simţirii, printr-o lume de sentimente (însă nu a emoţiilor!). Dacă un om îşi refuză nevoia simţirii la nivel psihic, aceasta se cufundă în corp, iar stomacul trebuie să preia şi să digere, pe lângă impresiile fizice ale alimentelor şi sentimentele psihice. Într-un asemenea caz, prin stomac nu trece numai iubirea, ci ne şi izbeşte ceva, sau ne roade ceva pe dinăuntru, ceea ce se manifestă mai târziu sub aspectul vizibil al slăninii – respectiv grăsimii depusă pe om de necaz.

Pe lângă funcţia preluării, mai găsim în stomac şi o alta, atribuită polului masculin: producerea de acid gastric. Acidul atacă, corodează, descompune – este în mod evident agresiv. Dacă un om care nu este mulţumit de ceva şi se revoltă, nu reuşeşte să–şi controleze în mod conştient această mânie, sau să o transpună în agresivitate, atunci aceasta şi faptul de a fi acru se somatizează drept acid gastric. Stomacul reacţionează în concordanţă, producând un lichid agresiv la nivel material, pentru a prelucra şi a digera cu ajutorul lui sentimente non-materiale – o întreprindere dificilă, situaţie în care lucrurile se aglomerează în sus şi se manifestă sub formă de eructaţii pentru a ne aminti faptul că este mai bine să nu ne înghiţim sentimentele (ceea ce ar duce la supra-împovărarea stomacului şi a procesului digestiv). În acest caz, acidul urcă în sus, pentru că el doreşte să se exprime, dar creează probleme bolnavului de stomac. Acestuia îi lipseşte capacitatea de a se raporta conştient la mânia şi agresivitatea sa, şi de a rezolva în felul acesta conflicte şi probleme prin preluarea răspunderii de sine. Bolnavul de stomac fie nu îşi manifestă deloc agresivitatea (se macină pe sine), fie dovedeşte o agresivitate exagerată – dar niciuna dintre aceste două extreme nu îl ajută să rezolve cu adevărat problemele, pentru că lui îi lipseşte ca fundament încrederea în sine şi sentimentul de a fi ocrotit, ca bază pentru propria dominare a conflictelor, o problemă pe care am tratat-o deja la tema dinţi-gingie. Oricine ştie că o alimentaţie prost mestecată este în mod deosebit răspunzătoare pentru iritarea şi supraaciditatea stomacului. Masticaţia simbolizează însă agresivitate. Dacă omului îi lipseşte atitudinea agresivă inerentă masticaţiei, această situaţie cade din nou ca o povară în sarcina stomacului şi el va produce mai mult acid.

Bolnavul de stomac este un om care nu vrea să aibă conflicte. El tânjeşte inconştient să se întoarcă în copilăria sa lipsită de provocări de acest gen. Stomacul său îşi doreşte o alimentaţie pe bază de pureuri. În acest fel, bolnavul de stomac se hrăneşte cu hrană pasată, hrană care a trecut deja printr-o sită, printr-un filtru, şi care şi-a dovedit în felul acesta lipsa de periculozitate. Alimentele trebuie mai întâi ucise prin procesul agresiv de fierbere, înainte ca omul să îndrăznească să le abordeze. Toate alimentele condimentate, alcoolul, cafeaua, nicotina, dulciurile reprezintă un excitant mult prea mare decât celui căruia ar vrea să se expună bolnavul de stomac. Pentru acesta, viaţa şi hrana ar trebui să fie liberă de orice cerinţe. Acidul gastric creează un sentiment de presiune care împiedică preluarea ulterioară de noi impresii.

La administrarea de calmante-tampon împotriva acidităţii se ajunge de cele mai multe ori la eructaţii, ceea ce aduce o uşurare, deoarece eructaţia constituie o manifestare agresivă înspre afară. S-a mai creat puţin spaţiu şi presiunea a căzut întrucâtva. Terapia cu tranchilizante folosită frecvent de medicina universitară (ca de exemplu Valium-ul) ne arată aceeaşi corelaţie: prin medicament este întreruptă chimic legătura dintre psihic şi aspectul vegetativ (aşa numita decuplare psiho-vegetativă), un pas care în cazurile dificile se realizează şi în mod chirurgical, deoarece la bolnavul de ulcer anumite ramificaţii nervoase corespunzătoare de producerea de acid sunt separate prin operaţie de stomac (vagotomie). La ambele intervenţii ale medicinii tradiţionale se realizează separarea dintre sentiment şi stomac, pentru ca stomacul să nu trebuiască să digere la nivel somatic în continuare sentimentele. Stomacul este protejat de excitanţii exteriori. Strânsa legătură dintre psihic şi secreţia stomacală e suficient cunoscută de la experimentele lui Pavlov încoace.

Atitudinea fundamentală de a nu-şi îndrepta sentimentele şi agresivitatea în afară, ci înăuntru, împotriva sa însuşi, duce în consecinţă, la formarea ulcerului gastric (ulcerul gastric nu este un abces în sensul formării sau proliferării de noi celule, ci este o perforare a peretelui stomacului). În cazul ulcerului stomacal, în locul impresiilor exterioare se diferă propriul perete stomacal – omul se digeră pe sine însuşi – se mănâncă pe sine însuşi, ar fi expresia corectă. Bolnavul de stomac ar trebui să înveţe să-şi conştientizeze sentimentele, să-şi prelucreze conştient conflictele şi să-şi digere conştient impresiile. În continuare, pacientul bolnav de ulcer trebuie să-şi controleze dorinţele de dependenţă infantilă, după sentimentul de a fi la adăpost în preajma mamei, şi dorul său de a fi iubit şi îngrijit, şi să le recunoască chiar şi atunci când aceste dorinţe sunt bine ascunse sub faţa independenţei, a ambiţiei şi a capacităţii de a se impune. Şi în acest caz, stomacul ne arată realitatea.

(Thorwald Dethlefsen, Ruediger Dahlke, Puterea vindecătoare a bolii)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu