Funcţia de printe trebuie să fie în mod fundamental mijlocul privilegiat de a da unui suflet posibilitatea de a cunoaşte această lume şi de a evolua. Dacă este înţeleasă în mod adecvat, probabil că nu există oportunitate mai mare oferită omenirii decât cea de a fi agent al naşterii fizice al unui suflet şi de a avea grijă de personalitatea tânără în timpul primilor ani ai existenţei ei sale pe pământ. Întreaga atitudine a părinţilor trebuie să fie concentrată în a da micului nou venit toată îndrumarea spirituală, fizică şi mentală care le stă în putere, amintindu-şi întotdeauna că micuţul este un suflet individual care a sosit să-şi dobândească propria experienţă şi cunoaştere în felul său propriu, de aceea ei trebuie să-i ofere toată libertatea posibilă pentru o dezvoltare nestânjenită.
Funcţia de părinte este o slujbă divină şi trebuie respectată la fel de mult sau poate chiar mai mult decât orice altă datorie pe care trebuie să ne-o asumăm. Constând în sacrificiu, să avem întotdeauna în vedere că nu trebuie să cerem nimic în schimb de la copil, scopul fiind în totalitate acela de a da şi numai de a da, dragoste, blândeţe, protecţie şi îndrumare, până când sufletul îşi asumă sarcina tinerei personalităţi.
Independenţa, individualitatea şi libertatea trebuie învăţate de la început, iar copilul trebuie încurajat de timpuriu în viaţă să gândească şi să acţioneze pentru sine însuşi. Părintele va trebui să renunţe la control pas cu pas, pe măsură ce se dezvoltă capacitatea copilului de a se conduce singur, iar mai târziu nicio constrângere sau idee falsă de datorie faţă de părinţi nu trebuie să împiedice dorinţele sufletului copilului.
Să nu pierdem din vedere faptul că acel copil pentru care putem deveni un protector temporar poate fi un suflet mult mai vârstnic şi mai mare decât noi înşine, superior nouă din punct de vedere spiritual, astfel încât controlul şi protecţia trebuie să fie restrânse după nevoile tinerei personalităţi.
A fi părinte e o datorie sacră, temporară în caracterul ei, care trece de la o generaţie la alta. Nu implică nimic altceva decât a fi de folos şi nu solicită nicio obligaţie în schmb de la tineri, din moment ce aceştia trebuie lăsaţi liberi să se dezvolte în felul lor şi să devină cât se poate de pregătiţi pentru a îndeplini aceeaşi funcţie în scurt timp. Astfel, copilul nu trebuie supus restricţiilor, obligaţiilor şi opreliştilor părinţilor.
Părinţii trebuie să se ferească de orice dorinţă de a modela tânăra personalitate potrivit propriilor idei şi dorinţe şi să se abţină de la orice control necuvenit sau cerere de favoruri în schimbul datoriei lor naturale. Orice dorinţă de control sau de a influenţa tânăra viaţă din motive personale este o formă pură de lăcomie şi nu trebuie să fie niciodată încurajată, căci, dacă prinde rădăcini în tânărul tată sau în tânăra mamă, îi va transforma în anii ce vor urma în veritabili vampiri. Dacă există cea mai mică dorinţă de a domina, aceasta trebuie controlată dela început. Trebuie să refuzăm să ne lăsăm pradă lăcomiei, care naşte în noi dorinţa de a-i poseda pe alţii. Trebuie să încurajăm în noi înşine arta de a da şi să o dezvoltăm până când va fi îndepărtată prin sacrificiu orice urmă a acţiunii opuse.
Copiii trebuie să ţină minte că funcţia de părinte, ca simbol al puterii creatoare, este divină în misiunea ei, dar ea nu impune nicio restricţie a dezvoltării şi nicio obligaţie care ar putea stânjeni viaţa şi munca cerute de propriu suflet. Este imposibil să estimăm în civilizaţia actuală suferinţa nesfârşită, obstrucţionarea înclinaţiilor naturale şi dezvoltarea caracterelor dominante produse de lipsa de înţelegere a acestui fapt. În aproape fiecare casă părinţii şi copii îşi construiesc închisori, prin urmare şi o concepţie greşită despre relaţia dintre părinte şi copil din motive în totalitate false. Aceste închisori limitează libertatea, viaţa, împiedică dezvoltarea naturală şi aduc nefericire tuturor celor implicaţi, tulburări mentale, nervoase şi chiar fizice, care afectează cu siguranţă o foarte mare proporţie din bolnavii vremurilor noastre.
Pentru foarte mulţi oameni, cea mai mare bătălie se va da în propria lor casă, unde, înainte de a-şi câştiga libertatea de a obţine victorii în lume, vor trebui să se elibereze de dominaţia ostilă sau de controlul vreunei rude apropiate. Dacă nu ar exista astfel de oponenţi, ne-ar lipsi ocazia de a ne dezvolta curajul şi individualitatea, dar adevăratele biruinţe ale vieţii vin prin dragoste şi blândeţe, într-o astfel de întrecere nu trebuie folosită forţa de niciun fel.
Spiritele dominatoare au nevoie de mult ajutor şi îndrumare ca să ajungă la înţelegerea marelui adevăr. Dacă suntem slabi şi le îngăduim prin aceasta să-şi extindă influenţa, nu îi vom sprijini defel, un refuz blând de a ne supune controlului lor şi un efort de a-i face să înţeleagă bucuria de a da îi va ajuta pe un drum ascendent.
(Edward Bach, Terapia prin flori, extras din Capitolul V)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu